1. Eşecul de a ancheta politicieni, care sunt “persoane expuse politic” (PEP), potrivit legilor contra spălării banilor, chiar şi atunci când au fost publicate documente financiare care arată „îngrijorări grave legate de spălarea banilor”. Niciun politician de rang înalt nu a fost condamnat în Malta de mulţi ani.
2. Instituţiile de aplicare a legii sunt subordonate politic. De exemplu, un raport al Unităţii de Investigaţii şi Analiză Financiară (FIAU) cu indicii privind spălare de bani de către şeful de cabinet al prim-ministrului şi alţi politicieni nu a fost investigat, cu explicaţia că informaţiile au apărut în presă prin scurgere de informaţii.
Or, ştim bine că, odată ce o informaţie este în domeniul public şi priveşte suspiciuni de încălcare a legii, trebuie investigată imediat, cu atât mai mult în cazul criminalităţii financiare.
3. Percepţia populaţiei privind impunitatea politicienilor, că sunt apăraţi în faţa legii, este larg răspândită şi subminează încrederea în instituţiile statului.
4. Cinci şefi ai Poliţiei în ultimii patru ani, numiţi de Guvern şi o Unitate de investigare a criminalităţii economice Poliţiei aparent inactivă şi ineficientă.
5. Cumpărarea voturilor la alegeri este o practică obişnuită.
6. Presa independentă aproape că nu mai există, mai sunt doar câţiva jurnalişti independenţi care mai au curajul să scrie adevărul.
7. Procurorul general mai deţine şi alte 3 funcţii, un posibil conflict de interese: este directorul boardului Comitetului director al Unităţii de Investigaţii şi Analiză Financiară, este consilier al Guvernului, plus avocat al Guvernului. Toate aceste poziţii sunt prevăzute în legea malteză.
8. Moartea lui Daphne şi curajul familiei şi prietenilor ei care caută dreptate nu au fost urmate de o anchetă penală care să stabilească rapid adevărul. Se pretinde că se fac investigaţii, dar timpul trece şi încă nu este niciun rezultat.
